Cei mai expuși la sărăcie din Europa: bulgarii, grecii și românii. Legătura cu mediul, calitatea aerului și speranța de viață

Datele Eurostat publicate în 30 aprilie 2026 confirmă o realitate cu care România convieșuiește de două decenii: alături de Bulgaria și Grecia, suntem printre cei mai expuși cetățeni europeni la riscul de sărăcie și excluziune socială. Pe parcursul anului 2025, indicatorul AROPE (At-Risk-Of-Poverty or social Exclusion) a plasat România în trio-ul european al inegalității. Dincolo de cifrele economice, există o legătură directă, mai puțin discutată, între sărăcie, calitatea mediului și sănătatea publică.

Sărăcia și aerul curat: o legătură aproape liniară

În România, gospodăriile cu venituri mici se încălzesc majoritar cu lemn, deșeuri și combustibili solizi, în absența unei alternative accesibile. Datele Agenției Europene de Mediu arată că arderea acestor combustibili în sobele individuale generează concentrații foarte ridicate de PM2.5 și benzpiren, atât în interiorul locuinței cât și în atmosferă. În cartierele periferice ale Bucureștiului și în orașele mici, această sursă de poluare depășește, în lunile reci, traficul auto. În același timp, gospodăriile sărace nu au resurse pentru aparate electrocasnice eficiente, pentru izolarea termică a locuinței sau pentru sisteme moderne de încălzire. Rezultatul: familiile sărace plătesc, paradoxal, mai mult pe energie și se expun mai mult la poluare.

Speranța de viață, indicator final al inegalității

Conform Eurostat și INSP, speranța de viață în România este de aproximativ 76 de ani, cu peste 5 ani mai mică decât media UE-27 (81,4 ani în 2024). Diferențele între județe sunt și mai dramatice: în județele cu populație urbană educată și venituri mai mari, speranța de viață depășește 78 de ani; în județe sărace din Moldova, Oltenia sau Câmpia de Sud, scade sub 73-74 de ani. O parte semnificativă din această diferență este atribuibilă poluării aerului (estimată la 30.000 de decese premature anual în România, conform AEM), accesului redus la servicii medicale, alimentației precare și expunerii cronice la stres economic. Mediul curat este, în multe sensuri, un privilegiu de clasă.

Trei orașe, trei realități

Dacă în Cluj-Napoca sau anumite cartiere ale Sibiului calitatea aerului se apropie de standardele europene, în Iași, Ploiești, Bacău și anumite zone ale Bucureștiului, depășirile concentrației limită OMS pentru PM2.5 sunt un fapt cotidian. Această inegalitate intra-națională urmărește în mare măsură harta veniturilor: zonele bogate au aer curat, zonele sărace primesc poluare suplimentară.

De ce contează acest cerc vicios

Sărăcia generează poluare, iar poluarea generează costuri suplimentare care, la rândul lor, mențin și adâncesc sărăcia. Ruperea acestui cerc vicios cere intervenții simultan pe mai multe planuri:

• Programe de eficiență energetică finanțate public, dedicate gospodăriilor cu venituri mici;
• înlocuirea sobelor pe combustibili solizi cu alternative curate, parțial sau integral subvenționate;
• extinderea transportului public electric și gratuit pentru categoriile vulnerabile;
• reducerea expunerii populației la arderile ilegale de deșeuri;
• politici fiscale care taxează poluarea industrială și auto.

Tranziția verde nu poate ignora dimensiunea socială

Pentru România, lecția este clară: nu există tranziție verde fără justiție socială. Costurile decarbonării — dacă sunt suportate disproporționat de gospodăriile sărace — riscă să adâncească exact inegalitățile pe care UE le-a constatat și pe care politicile europene de coeziune încearcă, de două decenii, să le reducă.