Comunități energetice în România: când cetățenii devin producători de energie verde
Conceptul de comunitate energetică câștigă tot mai mult teren în Europa, iar România face primii pași în această direcție. Transpunerea directivelor europene privind energia din surse regenerabile și piața internă de energie electrică a deschis, cel puțin teoretic, posibilitatea ca grupuri de cetățeni, întreprinderi mici sau autorități locale să producă, să consume și să vândă energie electrică din surse regenerabile.
O comunitate energetică presupune, în esență, un parteneriat între membri care investesc împreună în instalații de producere a energiei — panouri fotovoltaice, turbine eoliene mici sau microhidrocentrale — și împart beneficiile. Modelul este deja funcțional în Germania, unde există peste 1.700 de cooperative energetice, în Danemarca și în Țările de Jos.
În România, legislația privind comunitățile energetice a fost adoptată cu întârziere și conține încă ambiguități care descurajează inițiativele concrete. Procedurile de racordare la rețea, condițiile de vânzare a surplusului de energie și statutul juridic al comunităților sunt aspecte care necesită clarificări suplimentare din partea ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei).
Cu toate acestea, câteva proiecte-pilot au demonstrat viabilitatea modelului. Localități din Transilvania și din zona Moldovei au început să instaleze panouri fotovoltaice pe clădiri publice — școli, primării, cămine culturale — cu scopul de a reduce facturile la energie și de a vinde surplusul. Aceste inițiative sunt adesea sprijinite de organizații neguvernamentale și finanțate parțial din fonduri europene.
Beneficiile comunităților energetice depășesc reducerea facturilor. Ele contribuie la descentralizarea sistemului energetic, reduc dependența de importurile de combustibili fosili, creează locuri de muncă locale și întăresc coeziunea socială. În plus, fiecare kilowatt-oră produs din surse regenerabile înseamnă mai puțin dioxid de carbon emis în atmosferă.
Principalele bariere rămân de natură birocratică și financiară. Investiția inițială într-un sistem fotovoltaic comunitar poate depăși zeci de mii de euro, iar accesul la finanțare este complicat pentru comunitățile rurale. Programele guvernamentale existente, precum Casa Verde sau granturile prin PNRR, acoperă parțial costurile, dar procedurile de aplicare sunt adesea considerate excesiv de complexe.
Tranziția energetică nu poate fi realizată doar prin proiecte industriale de mari dimensiuni. Comunitățile energetice oferă o cale complementară, ancorată în nevoile și resursele locale. Pentru ca România să valorifice acest potențial, este nevoie de un cadru normativ simplificat, de programe de asistență tehnică dedicate și de o schimbare de mentalitate: din consumatori pasivi de energie, cetățenii pot deveni protagoniști ai tranziției verzi.