Atacuri de ursi: doua victime in sase zile in Romania

Două persoane au murit în atacuri de urs în România în prima decadă a lunii mai 2026, redeschizând dezbaterea publică despre gestionarea populației de urși bruni din Carpați și despre limitele politicii actuale de management al speciei.

Două decese în șase zile

În noaptea de 3 spre 4 mai 2026, în pădurea Kecset din județul Harghita, Zoltan G., un bărbat de 65 de ani din Lupeni, a fost găsit mort și parțial devorat. Cinci zile mai târziu, în comuna Telciu din județul Bistrița-Năsăud, o femeie de 53 de ani, plecată să-și hrănească animalele, a fost descoperită fără viață lângă o vacă sfâșiată; autoritățile suspectează un atac de urs, în așteptarea raportului medico-legal.

Anchetele sunt în desfășurare, iar Jandarmeria Montană, alături de gestionarii fondurilor de vânătoare și de Garda Forestieră, derulează acțiuni de identificare a animalelor implicate. Comunitățile locale au cerut intervenții mai rapide și protocoale clare pentru zonele unde s-au înregistrat atacuri repetate.

Bilanțul național: 27 de morți și 158 de răniți în 20 de ani

Datele Ministerului Mediului și ale IGSU sunt fără echivoc: aproximativ 300 de atacuri și 27 de decese în două decenii, dintre care 11 morți și 158 de răniți doar în ultimii ani. Cazul cu cel mai mare ecou public a fost cel din iulie 2024, când Maria Diana, o tânără de 19 ani, a fost ucisă pe traseul Jepii Mici din Bușteni — moment care a determinat o reevaluare parțială a procedurilor de intervenție de urgență.

De ce se înmulțesc atacurile

Pe această temă există două tabere puternice. Asociațiile de protecție a faunei susțin că problema reală nu este suprapopularea, ci degradarea habitatului, fragmentarea forestieră și obișnuirea urșilor cu hrana de proveniență umană (containere de gunoi neasigurate, stâne, agroturism). Asociațiile silvicultorilor — precum ASFOR — și comunitățile rurale susțin că, dincolo de cauzele de fond, populația de urși este în prezent peste capacitatea ecologică a habitatului și că lipsa unei politici clare de intervenție produce decese evitabile.

Dincolo de divergența interpretării, există un set de date care nu se schimbă: peste 600 de comune montane și submontane din România convieț uiesc cu urși; numărul incidentelor înregistrate a crescut constant în ultimii cinci ani; protocoalele de intervenție sunt invocate ca prea lente de autoritățile locale și ca prea agresive de unele organizații ecologiste.

Ce poate face cetățeanul

Recomandările Salvamont, ale jandarmeriei montane și ale Ministerului Mediului pentru persoanele care intră în zone cu prezență de urs sunt cunoscute: evitarea traseelor nemarcate și a hoinărelii în zorii zilei și la apus, circulația în grup cu zgomot moderat, nehrănirea animalelor și nereținerea obiectelor cu miros puternic (mâncare, deșeuri). În zonele rurale, asigurarea containerelor de gunoi, protejarea stânelor cu garduri electrificate și raportarea promptă a observațiilor de urs autorităților sunt măsurile de bază.

În gestiunea politicii publice, decizia rămâne între două extreme: intervenția preventivă, cu critica ecologistă inerentă, și menținerea statu-quo-ului, cu costuri umane pe care comunitățile locale le suportă tot mai greu. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat în repetate rânduri intenția de a clarifica procedurile de intervenție și de a accelera transparența deciziilor — un demers care, după cele două decese din prima decadă a lunii mai 2026, va fi judecat după rezultate, nu după anunțuri.