Tratatul global împotriva poluării cu plastic: negocierile se blochează din nou, oceanele continuă să se înece

Negocierile pentru un tratat internațional obligatoriu privind poluarea cu plastic au stagnat din nou la sesiunea INC-5.3 de la Geneva, din 7 februarie 2026, fără a se ajunge la un text de acord. Între timp, oceanele lumii continuă să primească peste 11 milioane de tone de plastic pe an — echivalentul a două camioane de gunoi descărcate în ape în fiecare minut. Dacă tendința actuală continuă fără intervenții majore, UNEP estimează că volumul de plastic din oceane s-ar putea tripla până la mijlocul secolului.

Starea negocierilor: un tratat necesar, blocat de interese

Comitetul Interguvernamental de Negociere (INC) al ONU, creat în 2022 pentru a elabora primul tratat global obligatoriu din punct de vedere juridic privind poluarea cu plastic, a parcurs cinci sesiuni de negocieri fără a ajunge la un consens. Sesiunea de la Geneva din februarie 2026 a ales un nou președinte al comitetului, dar nu a avansat substanțial pe textul tratatului. Diferențele fundamentale rămân: țările producătoare de petrol și plastic susțin că tratatul trebuie să se concentreze exclusiv pe gestionarea deșeurilor, în timp ce o coaliție mai largă de state — inclusiv UE — insistă că tratatul trebuie să abordeze și reducerea producției de plastic virgin. UNEP directorul executiv Inger Andersen a declarat după sesiunea de la Geneva: „Deși nu am ajuns la textul tratatului pe care îl speram, vom continua munca împotriva poluării cu plastic — poluare care se află în apa noastră subterană, în sol, în râuri, în oceane și, da, în corpurile noastre.” Negocierile urmează să continue, dar calendarul inițial care viza finalizarea tratatului în 2024 a fost depășit cu mult.

Cifrele care arată amploarea crizei

Datele UNEP și ale organizațiilor de mediu marine pictează un tablou alarmant:

• Între 75 și 199 de milioane de tone de plastic se află deja în oceane
• Anual, 19-23 milioane de tone de deșeuri plastice ajung în ecosistemele acvatice
• Plasticul reprezintă 85% din totalul deșeurilor marine
• Aproximativ 80% din poluarea marină provine de pe uscat — din râuri, canale și sisteme de canalizare deficitare
• Oamenii consumă între 39.000 și 52.000 de particule de microplastic pe an prin apă, alimente și aer

Cei mai mari cinci „poluatori de râuri” cu plastic în oceane se află în Asia, dar Europa nu este scutită: sistemele fluviale ale Dunării, Niprului și Vistulei transportă cantități semnificative de plastic dinspre continent spre Marea Neagră și Marea Baltică. România, ca stat riveran Dunării, are o responsabilitate directă în reducerea cantităților de plastic care ajung în fluviu și, prin el, în Marea Neagră.

Ce se face totuși: inițiative care merg înainte fără tratat

În absența unui acord global, UE a lansat Faza a II-a a Inițiativei Oceane Curate, cu un buget de 3 miliarde de euro, destinat construirii de infrastructură de tratare a apelor uzate, bariere fluviale și proiecte de economie circulară în Asia, Africa și America Latină — regiunile cu cele mai mari scurgeri de plastic în oceane. Fondurile sunt deja în mișcare, cu prioritate acordată bazinelor hidrografice cu pierderi mari de plastic. La nivel european, Directiva privind plasticul de unică folosință — care interzice o serie de produse plastice pentru care există alternative — produce efecte vizibile. Reducerea pungilor de plastic prin taxe și interdicții a dus la scăderea cantității de pungi găsite pe plaje cu 25-47%, conform cercetărilor Ocean Conservancy. Directiva privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, adoptată în 2024, va obliga producătorii să asigure rate de reciclare semnificativ mai mari până în 2030.

România și plasticul: unde suntem

România a extins și îmbunătățit Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) în 2025-2026, ceea ce a dus la creșterea ratei de colectare a ambalajelor PET, sticlă și aluminiu. Râul Bistrița — anterior sufocant de PET-uri — este citat ca exemplu de îmbunătățire vizibilă după implementarea mai riguroasă a colectării selective și a curățărilor sistematice. Totuși, România rămâne sub media europeană la reciclarea plasticului, iar infrastructura de sortare și procesare este insuficientă față de volumele generate.

Tratatul global privind plasticul — dacă va fi finalizat și ratificat — va reprezenta cel mai important instrument juridic internațional de mediu de la Acordul de la Paris încoace. Dar cu fiecare lună de întârziere a negocierilor, milioane de tone suplimentare de plastic se îndreaptă spre oceane. Presiunea publicului, a organizațiilor civile și a statelor ambițioase rămâne singura forță capabilă să accelereze un acord pe care industria plastică și statele petroliere îl frânează sistematic.