Sistemele agro-silvo-pastorale: pășunile cu arbori nu sunt terenuri neîngrijite
Pășunile cu arbori nu reprezintă terenuri abandonate, ci pot constitui peisaje culturale valoroase, în care păstoritul, vegetația lemnoasă și biodiversitatea se susțin reciproc, relatează WWF România. Organizația subliniază că o gestionare adecvată a acestor sisteme contribuie la bunăstarea animalelor, conservarea naturii, creșterea producției și reziliența fermelor la secetă și temperaturi extreme. Sistemele agro-silvo-pastorale presupun gestionarea integrată a pășunatului, arborilor și altor elemente de vegetație lemnoasă. Acestea susțin atât activitățile pastorale, cât și funcțiile ecologice ale peisajului, fără a încuraja înlocuirea pajiștilor cu păduri. Scopul este menținerea unui echilibru între utilizarea agricolă a terenurilor și conservarea elementelor naturale.
Beneficii pentru ferme și mediu
Într-un peisaj agro-silvo-pastoral, pajiștea dominată de vegetație ierboasă este folosită pentru pășunat sau cosit, iar arborii, gardurile vii și pâlcurile de vegetație completează componentele agricole. Arborii oferă umbră și adăpost animalelor, produc hrană diversificată, protejează solul și mențin umiditatea, susținând ecosistemele locale. Pajiștile furnizează resurse furajere și adăpostesc habitate importante pentru biodiversitate. Gestionate corespunzător, aceste sisteme contribuie simultan la activitățile pastorale, conservarea biodiversității și reziliența peisajelor rurale. Nu există însă o rețetă unică aplicabilă tuturor terenurilor, fiind necesare soluții adaptate condițiilor locale, astfel încât vegetația lemnoasă să fie funcțională, iar pajiștile să își păstreze rolul pastoral.
Necesitatea unor reguli clare
WWF România atrage atenția că este necesară operaționalizarea prevederilor articolului 3 din Codul silvic prin norme privind gestionarea vegetației forestiere de pe terenurile cu folosință agrosilvică. De asemenea, trebuie clarificat modul de recunoaștere și gestionare a sistemelor agro-silvo-pastorale, pentru ca acestea să poată fi identificate corect în teren și în bazele de date administrative. Mecanismele de sprijin ar trebui adaptate pentru a reflecta contribuția acestor sisteme la activitatea pastorală, bunăstarea animalelor, biodiversitate și reziliență climatică. Păstoritul contribuie la menținerea peisajelor cu valoare naturală ridicată și a practicilor tradiționale, fiind necesare măsuri de sprijin pentru continuarea și adaptarea sa la provocările actuale. Adoptarea noului Cod silvic, implementarea Politicii Agricole Comune, aplicarea Regulamentului european privind restaurarea naturii și pregătirea viitoarelor mecanisme de finanțare creează oportunitatea pentru clarificarea recunoașterii, gestionării și susținerii acestor sisteme. WWF România propune un dialog cu fermieri, cercetători și autorități pentru reguli clare și măsuri aplicabile în practică, cu obiectivul de a susține simultan activitățile pastorale, bunăstarea animalelor, conservarea biodiversității și reziliența climatică.
Sursa: WWF România