Femeie atacată de urs în Covasna, în timp ce își ducea copilul la școală
O femeie din satul Zălan, comuna Bodoc, județul Covasna, a fost grav rănită de un urs în timp ce își ducea fiul la școală, relatează Digi24. Copilul a fugit și a scăpat nevătămat, iar mama a fost dusă la spital și operată de urgență. Incidentul a avut loc pe stradă, când cei doi au observat ursul apropiindu-se.
Copilul a fugit în curtea unui vecin, iar femeia a alertat în direcția opusă. Ursul s-a repezit după ea și a atacat-o, provocându-i leziuni profunde la coapsă, șold și brațe, fără mușcături. Femeia a fost salvată de localnicii care au auzit strigătele de ajutor. Animalul a fugit și nu a mai fost găsit, dar autoritățile monitorizează zona și au montat o capcană.
Primarul comunei Bodoc, Fodor István, a declarat pentru Covasna45 că este decis să împuște orice urs apare pe străzi, indiferent de consecințe. „Eu nu stau să tranchilizez și să relochez niciun urs. Dacă este pe stradă, în localitate, va fi împușcat direct”, a spus acesta. El a adăugat că urșii dominanți ocupă teritorii mari în păduri, iar ceilalți vin în localități, livezi, porumb și terenuri agricole.
Sursa: Digi24
